Noile tehnologii informatice vor asigura și în România condiții mai bune în ceea ce privește siguranța circulației

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a semnat la data de 03.06.2016 un contract de servicii privind Strategia de dezvoltare a Sistemelor de Transport Inteligente și Planul Național de Acțiune STI pentru Rețeaua Națională de Drumuri din România pentru perioada 2014 – 2020.

Conform sursei citate obiectivele contractului sunt:

  • Definirea Sistemelor de Transport Inteligente pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România și legăturile cu zonele metropolitane importante și alte moduri de transport
  • Stabilirea cerințelor, opțiunilor și priorităților pentru dezvoltarea Sistemelor Inteligente de Transport pentru perioada 2014 – 2020 cât și pe termen lung
  • Elaborarea Planului de Acțiune ITS și dezvoltarea în detaliu a recomandărilor pentru instituirea unui cadru de implementare, monitorizare/întreținere a Sistemelor de Transport Inteligente.

Crearea Strategiei de dezvoltare a Sistemelor de Transport Inteligente și Planul Național de Acțiune STI pentru Rețeaua Națională de Drumuri din România pentru perioada 2014 – 2020 este primul pas în implementarea Directivei 2010/40/UE și a regulamentelor delegate 885/2013 și 886/2013.

Strategia de dezvoltare a Sistemelor de Transport Inteligente va determina realizarea unui transport rutier mai fluid, mai accesibil și mai sigur. În mod special, prin noile tehnologii informatice care vor fi accesate În cadrul acestui program, se vor asigura condiții mai bune în ceea ce privește siguranța circulației rutiere.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Copyright 2013-2019 GRSP-Romania