Intervenţia nr. 24/07.06.2016 adresata dlui. Petre Tobă – Ministru Afacerilor Interne Ref. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OuG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi a Hotărârii pentru completarea Regulamentului de aplicare a OuG

Stimate Domnule Ministru,

Având în vedere Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care modifică art. 64 care se află în dezbatere publică şi trimis către Guvern la avizare, Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră – GRSP România, ca asociaţie de drept privat, independentă, nelucrativă, apolitică şi neguvernamentală care promovează şi contribuie la creşterea gradului de siguranţă rutieră a tuturor participanţilor la trafic, face următoarele precizări:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat la data de 25 mai 2015, Decizia potrivit căreia procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale. Actuala Propunerea legislativă nu precizează şi cine realizează, concret, operaţiile de ridicare, transportare şi depozitare a vehiculelor.

Este necesară o modificare legislativă în acest sens, modificare legislativă care să corecteze şi să alinieze la condiţiile actuale de trafic şi de parcare a autovehiculelor reglementările aflate în vigoare.

Aceste noi reglementări trebuie să respecte atât normele managementului de siguranţă rutieră, dar şi condiţiile reale, obiective ale situaţiei actuale din spaţiul rutier.

Considerăm că problema parcării neregulamentare nu poate fi rezolvată fără un program adecvat pe termen scurt, mediu şi lung de construire a unor spaţii de parcare calibrate la numărul potenţial de vehicule din anumite zone. Ne referim atât la zonele rezidenţiale, la zonele de tranzit, la zonele comerciale sau de interes social (spitale, şcoli, grădiniţe, zone adiacente instituţiilor publice etc.).

Referitor la Proiectul legislativ de modificare a art. 64 avem următoarele observaţii:

  • La pct. 1, alin. (1) formularea „ridicarea şi depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administraţiile locale…” este ambiguă, nu se precizează concret cine ridică şi depozitează, administraţiile locale direct, sau prin intermediari (firme private) al căror interes va fi pur comercial, fără legătură cu fluenţa traficului, creându-se premisele unor fapte de corupţi e – (cazul recent de la sectorul 1 Bucureşti).
  • La pct. 2, introducerea a două noi aliniate 4 şi 5, în cazurile în care poliţia rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor, observăm în conformitate cu lit. a) – h), nu mai există posibilitatea parcării autovehiculelor decât în spaţiile special amenajate.

Ex.: – „vehiculul staţionat blochează partea carosabilă de natură să împiedice desfă ş urarea circulaţiei rutiere pentru cel puţin o bandă de circulaţie pe sens” – în aceste condiţii nu mai există posibilitatea parcării decât în zona indicatoarelor de parcare (sunt excluse străzile cu o singură bandă pe sens, aleile dintre blocuri şi alte categorii de drum care nu îndeplinesc această condiţie).

Având în vedere observaţiile de mai sus, GRSP România vă solicita revizuirea textului şi includerea unor prevederi clare privind procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar în conformitate cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În speranţa dezvoltării unui dialog real şi a unui parteneriat între Ministerul Afacerilor Interne şi Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră – GRSP România, în scopul creşterii gradului de siguranţă rutieră din România, pentru realizarea dezideratului Deceniului de Acţiune pentru Siguranţă Rutieră 2011-2020, de reducere a deceselor produse în accidentele rutiere cu 50%, vă transmitem cele mai distinse salutări.

Cu stimă,

Preşedinte GRSP
Radu Dinescu

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright 2013-2019 GRSP-Romania