În timp ce necesitatea de a îmbunătăţi siguranţa rutieră câştigă o recunoaştere din ce în ce mai mare, eforturile specifice nu au fost finanţate în mod adecvat la nivel local, naţional, regional sau global. Ca atare, obiectivul de reducere a deceselor la jumătate până în anul 2020 este foarte puţin probabil să fie atins – obiectiv stabilit în Obiectivele de dezvoltare durabilă (SDG).
Lansat la New York, Fondul Naţiunilor Unite pentru siguranţă rutieră, îşi propune tocmai să accelereze progresul în îmbunătăţirea siguranţei rutiere globale prin eliminarea lacunelor în mobilizarea resurselor pentru acţiuni eficiente la toate nivelurile.
Înfiinţat la cererea Secretarului General, în urma sugestiilor făcute de statele membre ale ONU, Fondul Naţiunilor Unite pentru siguranţă rutieră atrage resursele guvernelor, ale organizaţiilor interguvernamentale sau neguvernamentale, ale sectorului privat, ale organizaţiilor filantropice şi persoanelor fizice.
UNECE estimează că fiecare 1500 dolari contribuţie la Fondul Naţiunilor Unite pentru siguranţă rutieră ar putea să salveze o viaţă, să prevină răniri grave şi stimulează investiţii în valoare de 51.000 de dolari în domeniul siguranţei rutiere.
Vorbind la lansarea Fondului, trimisul special al Secretarului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru siguranţă rutieră, Jean Todt, a declarat:
„Salut cu plăcere înfiinţarea Fondului ONU pentru siguranţă rutieră, care are potenţialul de a îmbunătăţi situaţia siguranţei rutiere, pe baza progreselor înregistrate şi a experienţei dobândite în cursul Deceniului de acţiune pentru siguranţă rutieră 2011-2020. Solicit sprijinul tuturor partenerilor pentru mobilizarea resurselor necesare pentru a reduce numărul de decese pe drumurile lumii”. Jean Todt este şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobile (FIA).
La rândul său, Secretarul executiv al ONU, Olga Algayerova, a spus:
„Fondul Naţiunilor Unite pentru siguranţă rutieră va servi drept catalizator pentru progresele de care este nevoie în vederea atingerii obiectivelor de siguranţă rutieră ale Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă. UNECE este onorat să găzduiască Secretariatul Fondului şi se angajează să colaboreze cu toate părţile interesate pentru a multiplica impactul acţiunii globale pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere”.
Prin aducerea laolaltă a principalelor părţi interesate, Fondul va duce la creşterea acţiunilor şi a impactului în abordarea provocărilor critice de siguranţă rutieră.
În acest spirit, angajamente importante de a contribui ca donatori fondatori au fost făcute de către Fundaţia FIA şi doi membri la nivel înalt ai Grupului FIA. Total şi 3M care se bazează pe o lungă istorie de sprijin pentru iniţiative concrete şi inovare pentru a îmbunătăţi siguranţa rutieră sunt de asemenea donator fondatori. Mai multe guverne şi-au exprimat, sprijinul pentru activităţile Fondului.
Saul Billingsley, directorul executiv al Fundatiei FIA:
„Lansarea acestui prim fond al Naţiunilor Unite pentru siguranţa rutieră globală este o recunoaştere importantă a faptului ca eforturile noastre colective privind siguranţa rutieră trebuie să fie îmbunătăţite. Guvernele au oferit mandatul pentru acţiune, dar nu dar nu au furnizat încă resursele. Avem nevoie urgentă de o creştere masivă a finanţării, proporţională cu amploarea problemei. Cu acest angajament de 10 milioane de dolari, Fundaţia FIA îşi intensifică acţiunile. Acum îi chemam pe alţii să facă acelaşi lucru!”
Subliniind rolul vital al societăţii civile, doamna Lotte Brondum, director executiv al Alianţei Globale a ONG-urilor pentru siguranţă rutieră, a declarat:
„Aprobarea Fondului reprezintă o piatră de hotar importantă pentru comunitatea ONG-urilor. Acum avem atât voinţa politică, cât şi structura pentru finanţarea eforturilor noastre. Momentul este cu noi şi este responsabilitatea noastră să înţelegem şi să extindem acele activităţi care s-au dovedit eficiente. Încurajam ONG-urile să caute parteneriate puternice cu principalele părţi interesate”.
Fondul ONU pentru siguranţă rutieră se va concentra pe consolidarea capacităţii agenţiilor guvernamentale, a autorităţilor locale de a dezvolta şi implementa programe de siguranţă rutieră, acordând prioritate proiectelor din ţările cu venituri mici şi mijlocii.
Ca parteneriat amplu mobilizând expertiza şi resursele din diferite sectoare – inclusiv autorităţile guvernamentale, organizaţiile societăţii civile, băncile de dezvoltare, entităţile Naţiunilor Unite, alte organizaţii internaţionale şi mediul academic – Fondul va sprijini o cooperare coordonată şi holistică.