Statut GRSP România

Noul STATUT al GRSP România a fost adoptat în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților din Septembrie 2011. Cu acest prilej a fost reglementată o nouă structură a GRSP România și un Consiliu Director care va conduce această organizație. De asemenea a fost aleasă noua formulă a Consiliului Director care a fost investită prin vot pentru un mandat de 4 ani.

În plus noua structură a GRSP România oferă o flexibilitate mai mare a organizației de a dezvolta campanii, dezbateri și proiecte mai ușor față de perioada anterioară.

În prezent noul statut se află în procedura de înregistrare.

Este important să menționăm că IGPR și CISR au fost invitați în cadrul ședinței AGA a GRSP România din Septembrie 2011, și au decis ca forma de colaborare dintre aceste instituții și GRSP România va fi de natură partenerială, reglementată printr-un protocol bilateral.

Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității – cu rol de consultant, nu a participat la ședința AGA din Septembrie 2011.

Safe Drive SRL nu a dat curs invitației fiind absent la ședința AGA din Septembrie 2011.

FacebooktwitterredditpinterestlinkedinmailFacebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Copyright 2013-2019 GRSP-Romania