Siguranţă Rutieră

Problematica accidentelor rutiere

La nivel global, 1,3 milioane de oameni îşi pierd viaţa anual ca urmare a accidentelor rutiere, în timp ce 50 de milioane sunt răniţi grav.

Studiile arată că numărul deceselor va creşte la 1,9 milioane pana în 2020 dacă nu se iau măsuri de prevenire a accidentelor rutiere şi a efectelor acestora.

La nivelul Uniunii Europene, 1 din 4 decese în rândul tinerilor a fost cauzat de accidentele rutiere.

Accidentele rutiere reprezintă principala cauză a morţii în rândul copiilor şi a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani.

Accidentele rutiere reprezintă principala cauză a dizabilităţilor în rândul copiilor.

Majoritatea victimelor accidentelor rutiere sunt pietoni, motociclişti, biciclişti şi nu ocupanţi ai vehiculelor motorizate.

65% din decesele înregistrate pe şosele numără pietoni, în timp ce 35% dintre aceşti pietoni sunt copii.

Numărul deceselor survenite ca urmare a accidentelor rutiere este comparabil cu cel al deceselor cauzate de tuberculoză sau malarie.

Consecinţele accidentelor rutiere sunt resimţite pe planuri multiple. Spre exemplu, Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că pentru fiecare deces survenit ca urmare a unui accident de circulaţie, 70 de oameni din comunitatea respectivă au de suferit.

Mai mult, consecinţele accidentelor de circulaţie afectează naţiunile din punct de vedere economic. De cele mai multe ori, în cazul statelor în curs de dezvoltare, costurile depăşesc valoarea fondurilor de asistenţă internaţională. Există o legătură directă între îmbunătăţirea siguranţei rutiere şi reducerea sărăciei. Astfel, autorităţile guvernamentale trebuie să depună eforturi pentru a reduce aceste pierderi şi să perceapă cheltuielile privind proiectele de siguranţă rutieră ca şi investiţii şi nu costuri.

Din fericire, accidentele rutiere pot fi prevenite şi prin acţiuni intersectoriale coordonate. Situaţia se poate îmbunătăţi.